Tiganii si dansurile Spaniei


Photo Dmitri Kessel 1949

Istoria dansului oriental se intersecteaza cu cea a tiganilor si a migratiei lor din India, prin Orient si in final Europa, in special Andaluzia. Pe oriunde au umblat ei au incercat sa faca bani din orice incluzand “animatia”. Populatiile romani au adus cu ei in Andaluzia un mix de ritmuri si sunete indiene precum si temele melodice ale Islamului. O analiza a dansului Flamenco cu miscari ale soldurilor si gestica pasionala, puternic emotionala specifica arabilor confirma aceasta influenta a dansatorilor “romani” si a artei lor.
Cea mai timpurie consemnare a migratiei tiganilor se gaseste in Shah Nameh (in trad Cartea Regelui) scrisa in jurul anului 1.000 e.n unde poetul persan Firdawsi spune povestea a 12.000 ministreli (muzicanti nomazi) din neamul indian Luri trimisi din India in Persia in timpul printului Bahram Gur (in anul 420.e.n) pentru a inveseli populatia locala care muncea din greu. Printul avea sa le ofere grane si teren agricol pt a-i ajuta sa se intretina dar planul sau a fost sortit esecului pentru ca Luri doar au consumat proviziile fara a avea vreun gand de agricultura. Suparat pentru o asemenea pierdere printul i-a alungat si blestemat sa-si poata asigura traiul doar din furt si cersetorie. Povestea este de altfel confirmata si de istoricul arab Hamza in 940 e.n
Originile indiene ale populatiei “romani” au fost dovedite de etnografi si lingvisti. Povestea radacinilor egiptene a tiganilor , de unde si denumirea englezeasca Gypsy (de la Egypt) este doar o legenda inventata de populatiile romani pentru a se putea integra mai usor in tarile europene. Inca din sec 18-19 cercetatorii au inceput sa puna la indoiala originile egiptene ale acestora. Grellman, unul dintre lingvistii de seama ai vremii va analiza limba Romani si va descoperi ca majoritatea cuvintelor provin din cuvinte sanscrite, multe in forma pura, iar limba seamana foarte mult cu dialectele vorbite in NV Indiei. Aceste concluzii au fost confirmate ulterior de studiile antropologice.
Indienii nu sunt foarte mandri sa revendice originea tiganilor. Totusi invatati indieni afirma ca singurele triburi care ar putea sa fi fost stramosii tiganilor de astazi sunt Vanjara, Lamani, Chhara si Luri. Despre Vanjara se spune ca locuiesc in zona Bombay-ului duc o viata nomada si isi castiga existenta cersind, practicand magia si confectinand mici obiecte din alama. Lamani e un trib ce se remarca prin pielea mai deschisa la culoare, tatuaje si portul femeilor: fuste lungi, bratari grele si mici clopotei atarnati de glezne . Se spune ca vin din Iran si sunt acuzati de rapirea copiilor. Tribul Chhara este renumit pentru “hotie” un proverb local considerand ca o Chhara daca nu este indemanatica la “buzunarit”, nu se va marita niciodata. Se speculeaza de asemenea ca numele Chhara ar avea legatura cu ramura grupului “ciurari” a tiganilor de astazi.
Tiganii au primit diverse nume in functie de tara vizitata Luri, Luli, Karaki, Zangi Persian, Kauli, Cinghan sau Tchingan( in Siria si Turcia), Katsiveloi, Tsiganos, ori Atsincanoi (in Grecia). Ca regula, numarul cuvintelor adoptate de tigani e proportional cu perioada sederii lor in fiecare tara. Cum ei au stat ( sec. X-XV) mai mult in zona Orientului Apropiat: Persia, Turcia si Grecia, foarte multe cuvinte grecesti, turcesti si armenesti au fost asimilate in vocabularul lor. Istoria ramurii Kalderash (Caldarari) care se considera adevaratii tigani, spune ca acestia erau fierari si ar fi fost responsabili cu intretinerea armelor tatarilor, motiv pentru care ar fi urmat aceste hoarde in periplul lor dintr-o zona in alta. Unii istorici ai secolului 14 sunt tributari teoriei ca tiganii si-ar fi oferit serviciile hoardelor de huni si tatari. Cu toate acestea, teoria ramane nedovedita de documentele istorice referitoare la aceste popoare migratoare pentru ca nici o sursa  nu ii mentioneaza si pe tigani.
Tiganii, sau rromii apar in SE Europei intre sec 9-16  si intra in Spania pe la 1447 unde vor gasi un mediu propice in regiunea Andaluziei. Zonele indepartate care le permiteau eludarea legii si populatiile deja influentate de ocupatia maura vor rezona cu preocuparile lor mistice si fatalismul in acceptarea mortii. De altfel, andaluzii aveau sa spuna despre tigani ca “au bucuria de a fi tristi”. Ambele populatii mai aveau in comun acordarea unei valori deosebite individualismului si loialitatii familiale. Astfel s-a nascut “Flamenco”  care desemna nu doar “tigan” dar si persoanele care duceau o viata libera ca cea a tiganilor. Acest stil de viata includea arta muzicala flamenco, dans si luptele cu tauri. Este curios ca legile anti-tiganesti precum si Inchizitia nu au avut efect asupra acestei etnii, care, fiind privita cu atat de multa indulgenta de localnici, a fost tratata cu indiferenta de inaltii oficiali crestini (carora nu parea sa le pese daca tiganii aveau o religie sau nu).
Cultura tiganeasca doreste sa transmita outsider-ilor (gadjo, gagiu) ceea ce vor sa auda, ceea ce “se vinde” motiv pentru care tiganii par firi vesele si fericite prin muzica lor. Aceasta este doar o fatada ei stiind sa separe foarte bine munca de “entertainer” de viata lor privata. Muzica pentru Gadjo e saltareata pentru ca stiu ca asta “prinde la public” insa muzica pe care o compun pentru ei este invariabil tragica, plina de regrete si razbunari.
Cu toate ca au reputatie biencunoscuta de hoti, ocupatiile traditionale ale tiganilor erau acelea de entertainer(muzicant), lucrator de metale, fierar, comerciant de cai, prevestitor sau ghicitor, vraci, magician, ultimele fiind legate de practici oculte pagane. Desi se considera ca tiganii nu au o religie sau muzica a lor, preluand culoarea locala a culturilor prin care au trecut, se constata ca mare parte din cultura lor se axeaza pe credintele samanice in spiritele naturii si in demoni care tin oamenii in puterea lor. Adesea “artistii” asteapta sa fie posedati de spirit pentru a putea da o reprezentatie si aici intervine acel joc cu spectatorul gadjo care este adesea pacalit de aparente. Astfel de emotii au dat nastere unui tip de cantec andaluz numit "cante jondo" diferit de "canto flamenco".
Stilul de dans Flamenco are multe similaritati cu dansul persan si cu dansul Asiei centrale in ceea ce priveste folosirea bratelor si zonei superioare a trunchiului, fata de dansul oriental modern centrat pe miscarile abdominale si mentinerea bratelor la nivelul umerilor. Atat dansul flamenco cat si dansul persan se remarca prin centrarea greutatii in piept cu folosirea la maxim a spatiului de deasupra capului in miscari gratioase de maini si brate.
Dansul tiganilor nu este niciodata un simplu dans ci “un imens vocabular non-verbal al comunicarii si comportamentului tiganesc, este inima unei transformari, o stare transcedentala, o evadare din realitatea vietii lor catre o stare mentala cu mult mai satisfacatoare”. Acest aspect este important mai cu seama pentru faptul ca dansul oriental este legat de religie si erotism in acelasi timp iar dansul Flamenco de astazi , desi si-a dezvoltat o cultura si un stil propriu, isi are radacinile in dansul oriental. De altfel, comerciantii vremii mentioneaza ca un anumit dans al tiganilor turci (al trupelor kocek) incuraja aceasta stare de transa.

Costume

Tigancile sunt cosiderate impudice pentru modul in care isi expun pieptul. Cu toate acestea ele au anumite tabuuri legate de partea inferioara a corpului pe care si-o acopera cu fuste lungi si largi. Tinuta dansatoarelor “romani” din pesterile Spaniei se remarca prin aceeasi fusta larga, lunga si creata, o bluza care adesea nu-i acopera talia si, desigur, lipsa incaltarilor. Acest costum este similar cu cel al femeii medievale din Nordul Indiei cu exceptia valului de pe cap.
Femeia din Jaipur  purta fuste imense, era extrem de imbodobita cu aur, concurand cu soarele a carei descendenta se considera si adora costumele in culori si modele stridente: galben, rosu, verde smarald, etc.
Costumele tigancilor trebuie privite in relatie cu arealul geografic. Cele din zona Turciei, Persiei si Orientul Mijlociu poarta aceleasi tunici lungi, in timp ce tigancile din Europa si-au adaptat costumul la traditiile locale. Cu toate acestea, in aproape toate descrierile lor tigancile apar cu fuste lungi si largi, strident colorate.


foto: Dmitri Kessel 1949

Bibliografie Dansul Oriental si istoria sa: www.wikipedia.com, http://www.bdancer.com/history, www.shira.net, www.troupeshabaana.com, kclibrary.lonestar.edu/19thcentury1890.htm
www.shira.net/books/breviews,  http://azizasaid.wordpress.com/2008/08/31/a-question-of-kocek-men-in-skirts/, www.gildedserpent.com